Cei mai mulți dintre noi trăim în societăți ale abundenței, în lumi în care suntem înconjurați de zeci, sute de produse care intră în competiție pentru a ne satisface diverse nevoi. Iar când vine vorba de produse pentru copii, ofertele sunt parcă și mai multe, tentațiile și mai mari, cu atât mai mult cu cât nu de puține ori imaginea bebelușului ajunge să concentreze informații prețioase despre bunăstarea și statutul familei în ansamblul ei.
Altfel spus, dacă atunci când vine vorba despre tine poți să mai cumperi câte ceva de la un second-hand sau yard sale, când vine vorba de copil greu să găsești părinți care să nu facă toate eforturile pentru a nu face nici un fel de rabat de la calitatea obiectelor vestimentare ale bebelușului.
Și totuși, dacă oferta de produse pentru copii pare a fi nelimitată, nu același lucru putem spune și despre bugetul părinților, deci musai să avem grijă și de ceea ce e cool să numim azi managementul financiar al familiei.
Mai mult decât atât, mai ales cei care au cât de cât experiență în ale părințelii știu că nu de puține ori multe din hainele cumpărate nu ajung să fie purtate niciodată de către cei mici.
Vă recomand o serie de reguli smart care mie mi-au fost de folos:
1. Cumpără cât mai puține haine în avans – indiferent cât este de tentat să cumperi haine mici și drăguțe! Nu de puține ori vârsta indicată pe etichetă nu corespunde cu ritmul de creștere al copilului tău.
2. Croiala și dimensiunile hainelor variază în funcție de brand și sex – ține cont de lucrul acesta când cumperi hainele pentru bebe. Găsește brandul care se potrivește cel mai bine ție și copilului tău.
3. Nu ezita să consulți tabelele de dimensiuni, atunci când acestea sunt disponibile. De asemenea, măsoară de acasă hăinuțele care îi vin bine lui bebe și compară apoi dimensiunile cu obiectele vestimentare pe vrei să le cumperi.
4. Capsele de sus până jos îi salvează pe părinți, cel puțin în primele luni când bebele este schimbat des. Chiar dacă găsiți un model foarte fancy cu doar câteva capse la gât, ori dacă veți fi foarte tentați de acestea vă pot aproape garanta că nu le veți folosi prea mult pentru că nu veți vrea să chinuiți copilul și nici pe voi.
5. Body-urile sunt foarte utile iarna, primăvara și toamna – Da, bebelușii nu stau cu tricoul în pantaloni aproape niciodată!
6. Pentru perioada verii mergeți pe variante mai lejere de tipul tricoului și pantalonului scurt. Veți vedea că oricât de mic este copilul, un body care nu lasă posibilitatea de aerisire a zonei burticii, și peste care probabil veți mai dori să mai puneți o fustă sau un pantalon scurt, va părea puțin sufocant pentru bebe.
Voi reveni în articole viitoare cu alte regului care îți pot fi de folos pentru a realiza o garderobă SMART pentru bebelușul tau, dar și cu informații utile despre ce nu ar trebui să lipsească din garderoba lui bebe, în funcție de anotimp.