Îmi aduc și acum aminte cât de dificilă a fost pentru noi alegerea căruciorului și cât de confuzi eram la primele vizite în magazine.
Efectiv, nu știam și nu înțelegeam către ce model să ne îndreptăm atenția și care sunt criteriile de selecție, evident, altele în afară de cele estetice.
Până la urmă am ales, mai ales pe baza referințelor primite de la prieteni și l-am pregătit pentru sosirea celei mici. După câteva zile de la naștere, când în sfârșit ne-am făcut curaj să ieșim afară, evident, am scos copilul în cărucior. Doar că, surpriză de proporții! Cea mică nu a fost chip să stea în el.
Povestea s-a repetat nu numai în zilele, dar și în lunile următoare.
Cred că a urât căruciorul cu ardoare, din tot sufletul ei de bebeluș.
Începea să plângă numai dacă îl vedea.
Așa că a trebuit să ne adaptăm, iar statul în brațe a fost cel mai bun cărucior din lume.
Cam pe la o lună și jumătate am descoperit sistemul de purtare. Acesta a fost acceptat cu maxim entuziasm de ambele părți. Pănă pe la 12 – 13 luni am alternat statul în brațe cu purtatul în sistem sau mersul de-a bușilea. Căruciorul pe care îl mai luam ocazional cu noi era folosit pe post de coș de cumpărături, suport de apă etc. Orice numai nu pentru a plimba copilul în el. Și acum la șase ani, brațele sau statul pe suflet, cum îl numim în familie, este cea mai bună metodă de calmare sau locul ideal pentru a se odihni.
Din experiența noastră am înțeles că nu este obligatoriu să cumpărați căruciorul înainte de a se naște bebelușul.
Puteți aștepta, eventual testați unul împrumutat de la prieteni si vedeți dacă este acceptat.
Mai degrabă, mi s-ar părea mai util la naștere un sistem de purtare.
Totuși, în cazul decideți să achiziționați unul, pentru cei care au ajuns la acest moment și care se simt la fel de nedumeriți precum am fost și noi acum câțiva ani, am creat o listă cu cinci criterii de bază în alegerea căruciorului.
1. Alegeți un cărucior ușor, al cărui cadru să nu cântărească mai mult de 6-8 kg.
Gandiți-vă că după naștere va trebui să îl urcați în mașină sau pe scările blocului în care locuiți.
2. Măsurați distanța dintre roți pentru a vă asigura că intră în lift.
Am văzut nenumărate cazuri de cărucioare mari, neadaptate la lifturile clasice din blocurile românești.
La fel, măsurați bine cadrul pliat, pentru a vă asigura că intră în portbagajul mașinii. De preferat cea pe care o dețineți, nu cea pe care v-o doriți.
Dacă știți că aveți mașină mică, evitați din start cărucioarele voluminoase, căci astfel vă veți ușura considerabil căutările.
3. Până la șase luni, landoul este cel mai indicat, pentru că menține drept spatele bebelușului.
Dacă veți merge cu mașina, achiziționați și centurile de fixare a acestuia în mașină și, eventual, dacă există, centură suplimentară de fixare a copilului în landou.
Ca alternativă, există cărucioare sport care se rabatează complet.
Indiferent de tipul de cărucior ales, asigurați-vă că este potrivit încă de la naștere.
4. Alegeți un cărucior ușor manevrabil, căci orașele noastre sunt pline de borduri neprietenoase.
5. Optați pentru un cărucior solid și stabil, care să se comporte bine la mișcările bruște și neprevăzute ale celui mic.
sursa foto: amzn.to